În practica medicală actuală, alergologia pediatrică se confruntă cu o creștere semnificativă a adresabilității din partea părinților preocupați de posibile alergii sau intoleranțe ale copiilor. O parte dintre aceste preocupări derivă din informații incomplete sau eronate preluate din mediul online, unde conceptele medicale sunt adesea simplificate excesiv sau interpretate greșit (Horn, 2016; LiveScience, 2015). În special noțiuni precum „intoleranța la histamină”, „alergia la laptele matern”, „sensibilitatea la gluten” sau „teste de intoleranță alimentară” non-validate au devenit frecvente motive de prezentare la specialist.

În acest context, alergologul este adesea pus în situația de a demonstra ferm limitele științei și de a corecta miturile medicale. Deși acest demers are la bază protejarea pacientului de intervenții inutile, el este uneori interpretat de părinți ca lipsă de empatie sau ca refuz de implicare emoțională (Ruth Horn, 2016; Viața Medicală, 2023).

Empatia în medicină este un concept complex, care combină componenta cognitivă (înțelegerea rațională a emoțiilor pacientului) cu componenta afectivă (trăirea emoțională împărtășită). Literatura de specialitate arată că empatia cognitivă este cea mai sustenabilă formă în practica medicală, deoarece permite medicului să rămână obiectiv, dar receptiv (Medicine, Health Care & Philosophy, 2022).

În cultura medicală românească, însă, pacientul tinde să asocieze empatia mai ales cu afecțiunea exprimată și cu validarea emoțională imediată. De aceea, atunci când medicul adoptă un ton rațional și oferă explicații bazate pe date, fără a confirma anxietatea parentală, acesta poate fi perceput drept distant sau „rece”.

Un exemplu frecvent apare atunci când părinții solicită investigații cât mai extinse și cât mai sofisticate pentru „intoleranța la histamină”, ” multiple intoleranțe alimentare”, ”alergii alimentare întârziate” și medicul explică lipsa de validare științifică a anumitor teste care au fost făcute la indicația altor medici și propune o nouă strategie bazată pe date științifice. În loc să fie perceput ca protector față de un diagnostic fals, medicul este uneori acuzat că „nu ascultă” sau că „nu are empatie”.

Această percepție eronată are la bază un conflict între nevoia emoțională a părintelui (de confirmare și siguranță) și obligația profesională a medicului (de a transmite adevărul științific). Într-un mediu social saturat de discursuri bazate pe emoție, tonul rațional poate părea rece sau chiar neglijent (BMC Psychiatry, 2024).

Empatia afectivă – care presupune „a simți cu pacientul” – nu este întotdeauna posibilă sau benefică în practica zilnică, deoarece conduce la epuizare profesională („empathy fatigue”) (BMC Psychiatry, 2024). Alergologul, care gestionează zilnic anxietăți, mituri și conflicte de interpretare, are nevoie de un echilibru între compasiune și limită profesională.

Dar poziția fermă a unui profesionist care are în spate mulți ani de studiu și poate o vastă experiență,  nu trebuie confundată cu rigiditatea. Iar în cazul validării unui diagnostic cum este alergia alimentară cu potențial anafilactic, formele severe de dermatită atopică sau astmul bronșic sever sau necontrolat, specialistul va recomanda respectarea unor reguli stricte, fapt care poate genera frustrări și chiar revoltă.

Un alergolog poate rămâne ferm în ceea ce privește rigoarea științifică, dar își poate menține empatia prin validarea emoției părintelui și oferirea unei alternative raționale având o direcție constructivă a discursului care să evite sentimentul de respingere. Dar încercările acestuia de a menține acest echilibru nu sunt însoțite în toate situațiile de succes și asta pentru că nu este ușor de procesat, mai ales la primul contact cu un anume specialist, că fermitatea nu este opusul empatiei, ci o expresie a responsabilității profesionale.

În concluzie, consider că poziția fermă este un act de protecție medicală și etică și nu o dovadă de indiferență.

Sunt convinsă că empatia autentică nu se reduce la validarea oricărei temeri, ci presupune înțelegerea emoțiilor pacientului și oferirea unui cadru sigur, bazat pe dovezi.

Prin combinarea empatiei cognitive cu rigoarea științifică, alergologul poate transforma, în măsura în care și interlocutorii săi își doresc asta, demontarea unui mit într-un moment educațional și terapeutic.

Astfel, fermitatea nu devine o barieră relațională, ci un instrument de încredere și responsabilitate, mai simplu spus, un act de grijă exprimat prin adevăr.

Material realizat de Dr. Claudia Adriana Nicolae - medic primar alergologie și președinte AREA